sâmbătă, 17 septembrie 2011

PNȚCD își întărește legăturile cu societatea civilă, pe Calea Dreaptă

COMUNICAT

Astăzi, 17 septembrie 2011, la sediul PNŢCD din strada Romulus, nr. 36, s-a desfăşurat prima întâlnire a Comitetului Naţional de Conducere al PNŢCD de după Congresul din 18 iunie 2011.

La CNC al PNŢCD au participat domnul Victor Ciorbea, preşedintele PNŢCD, domnul Gheorghe Ciuhandu, preşedintele CNC al PNŢCD şi domnul Doru Mărieş, preşedinte al Asociaţiei “21 Decembrie 1989”.

Principalul punct abordat şi dezbătut s-a referit la decizia Tribunalului Municipiului Bucureşti prin care Congresul PNŢCD din 18 iunie a.c. a fost validat de către instanţă. Conform verdictului dat pe fond, susţinut de probele administrate, singura conducere recunoscută este cea aleasă la Congresul din 18 iunie a.c., iar singurul preşedinte al PNŢCD este domnul Victor Ciorbea.

La Conferinţa de presă care a urmat Comitetului Naţional de Conducere s-a întărit alternativa politică reprezentată de moţiunea adoptată la Congres: “Calea Dreaptă”. În acest sens, prezenţa domnului Doru Mărieş a marcat începutul colaborării dintre PNŢCD şi Asociaţia “21 Decembrie 1989”.

Departamentul de comunicare al PNŢCD Bucureşti, 17.09.2011

Un comentariu:

  1. Insfarsit , avem un presedinte cinstit (singurul) atestat dec activitatea de prim ministru . Poporul , are ce alege ; este cazul sa nu se mai lase mituit , sa aleaga pentru copii si nepotii nostri. PNTCD-ul , nu are bani pentru mita electorala , pentru ca nu a furat ; cei ce au furat sau ne-au facut de rusine sunt in PDL ,PSD , mai putini in celelalte partide , pe care din pacate . majoritatea i-a votat . AVETI GRIJA !

    RăspundețiȘtergere