marți, 20 septembrie 2011

PNȚCD despre decizia Parlamentului de a anula ședința solemnă prilejuită de aniversarea Regelui Mihai

COMUNICAT

Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat este indignat de refuzul Birourilor Permanente ale Parlamentului României de a celebra, în forul suprem al ţării, pe Majestatea Sa, Regele Mihai I , cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani.

Această decizie este păguboasă pentu prestigiul şi imaginea României.
Notorietatea de care se bucură Regele Mihai în afara graniţelor ţării este uriaşă.
Rolul pozitiv jucat de Casa Regală a României în cel mai mare conflict militar din istorie este cunoscut de toate cancelariile lumii. De asemenea, implicarea sa în integrarea ţării în Vest, după 1989.
O asemenea personalitate reprezintă o resursă generoasă pentru ţară, la care s-a renunţat cu stângăcie şi resentiment, în condiţiile în care, în Europa, pentru imaginea deteriorată a românilor nu s-a făcut nimic.

Regele Mihai a fost contemporan cu şefi de stat care şi-au legat destinul de victoria democraţiei în lume, precum Churchill şi Roosevelt.
Pentru a înţelege semnificaţia istorică a acestui refuz pentru istoria postcomunistă a României, este suficient să ne imaginăm ridicolul unui Parlament Britanic care s-ar opune prezenţei lui Churchill în forul de pe Tamisa.

În aceeaşi instituţie unde “ Procesul Comunismului „ , făcut de foşti comunişti, s-a dovedit a fi fost o parodie şi un simulacru, s-a dat un vot negativ istoriei şi tradiţiei mari a ţării noastre, de care actualii guvernanţi par să se ruşineze.
Pe care, actualii guvernanţi o boicotează în fel şi chip.

Această şicană se adaugă altor insulte istorice, pe care au trebuit să le suporte personaliţăţi care au luptat pentru democraţie, precum Maniu, Mihalache şi Coposu.
De fapt, ele îi îmbogăţesc şi le întregesc imaginea.

Ceea ce s-a întâmplat va deveni, peste timp, o victorie morală a Majestăţii Sale şi a Casei Regale.
Regele Mihai trebuia să bea paharul până la capăt.
Măreţiei din trecut i se adaugă tragismul destinului de acum, care nu este mai puţin măreţ, în opinia P.N.Ţ.C.D.

Departamentul de Comunicare al P.N.Ţ.C.D.

Un comentariu:

  1. Acesti nemernici , nu ne reprezinta ; ar tebui o reactie a fiecarui roman care gandeste cat de cat . A trece cu vederea aceasta golanie , nu poate fi catalogata decat ca suntem un popor nerecuoscator ...vegetal.

    RăspundețiȘtergere