sâmbătă, 5 martie 2011

SCRISOARE DESCHISA catre liderii PNTCD

SCRISOARE DESCHISA
Catre liderii formali si informali, declarati si autodeclarati ai PNTCD

Stimati domni,
In ultimii 2 ani si jumatate ati tot primit apeluri, mai mult sau mai putin oficiale, mai mult sau mai putin patetice, cu aderenta mai mica sau mai mare in randul membrilor de rand ai PNTCD.
Mesajul acestor apeluri a fost mereu unul si acelasi: vrem unitatea partidului, vrem sa fim iarasi ce am fost si mai mult decat atat. Conflictul deschis in 2008 de un presedinte care nu a participat la congresul propriului partid, care nu a avut demnitatea de a se retrage cand a constatat ca nu mai este dorit de acesta, recurgand la contestari in justitie si blocand astfel activitatea de orice fel a PNTCD, acest conflict perpetuat in mod absurd ne arunca in ridicol si trebuie sa se stinga!
Ati ramas surzi si orbi in fata acestor apeluri, in cel mai bun caz ati fost neputinciosi, in cel mai rau caz – intepeniti in orgolii, indarjiti de conflicte trecute, reticenti in fata unor initiative de remediere a conflictelor actuale. Nu va acuz de rea-vointa, nici de interese ascunse menite sa anihileze acest partid istoric (desi actiunile si deciziile dumneavoastra indica uneori in aceasta directie). Dar pe zi ce trece incep sa nu exclud aceste din urma posibilitati.
Si ca mine sunt multi. Din ce in ce mai multi. Voci mai mult sau mai putin sonore, voci care in curand vor striga si vor acuza franc, public, raspicat: Daca unificarea partidului nu se face ACUM, asa cum au decis cei multi, inseamna ca faceti jocul celor ce au interesul ca PNTCD sa dispara de pe scena politica. Ca faceti acest joc in mod constient sau inconstient este la fel de grav. In primul caz, veti fi acuzati de rea-vointa, in cel de-al doilea – (cel putin de) lipsa de discernamant politic. In ambele cazuri veti ramane in istorie drept personajele negative care au ingropat partidul.
Fara indoiala ca toti laolalta si fiecare dintre dumneavoastra in parte considerati ca nu aveti nici o vina. Va ganditi fie ca „v-ati vazut de treaba”, fie ca „ati facut totul”. Ei bine, nu v-ati vazut de treaba asa cum s-ar fi cuvenit, nici nu ati facut suficient pentru acest partid, ai carui lideri formali sau informali, declarati sau autodeclarati sunteti.
Greseli au fost, greseli sunt inca, iar vina este impartita. Insa aceste greseli pot fi inca reparate, prin bunavointa TUTUROR celor de la varf, prin RESPECTAREA VOINTEI CVASI-UNANIME DE IMPACARE A ORGANIZATIILOR PNTCD din toate „aripile”.
Nu cred ca ati fost atat de orbi si surzi la Sighet – unde „poporul taranist” si-a exprimat aceasta vointa – incat sa nu percepeti mesajul: ACUM ORI NICIODATA!
Si, oricarei aripi ati apartine, oricate sedinte BNC ati tine, oricate argumente juridice ati invoca, nu cred ca aveti dreptul de a ignora aceasta dorinta cvasiunanima de normalitate, exprimata la Sighet. Actionati in SPIRITUL Acordului de unificare. Litera sa tine de detalii. Amanunte ce pot fi stabilite prin consultari cu toti liderii din tara. Eventual intr-un CNC extins, care sa cuprinda toate aripile.
Domnilor „presedinti” (cred ca oportunitatea ghilimelelor este evidenta, avem acum un presedinte de fapt, unul de drept si unul (auto)declarat pe valul unor conjuncturi (ne)prielnice), din punct de vedere juridic, toti puteti fi (unii ati fost deja) contestati. Legea e proasta, sistemul juridic – asijderea si sunt facute de asa natura incat sa ne judecam noi cu noi si poate si cu altii inca un lung rastimp. „Invingatorul” va fi cel inarmat cu multa rabdare si multi bani – caci, nu-i asa, avocatii trebuie sa manance si ei o paine, in ciuda incompetentei – si la capatul acestor lungi procese va „castiga” un partid mort (dar ramane, nu-i asa, posibilitatea ca tocmai acest „castig” sa fie urmarit, desi toti, fara exceptie, declarati contrariul...)
Legitimitatea REALA, morala si politica, v-o da Partidul, domnilor! NU judecatorul X de la Tribunalul Y. Nici 4-5 persoane lipite de dumneavoastra ca niste capuse, agatate de niste functii ce nu mai inseamna nimic intr-un partid de 1%. Si nici, mai ales, eventuala convingere a dumneavoastra ca „juridic” reprezentati partidul. „Juridic” nu inseamna neaparat „moral” sau „drept”, de fapt nu inseamna nimic, daca nu coagulati langa dumneavoastra fortele reale ale partidului si personalitatile cu adevarat prestigioase ale acestuia.
Prin urmare, onoarea, demnitatea, luciditatea politica ar trebui sa va indemne sa actionati ACUM – inainte de Congres – atât pentru stingerea oricaror procese civile si penale, in mod neconditionat, cât şi pentru reunificarea reală a Partidului. Astfel v-ati recastiga o parte din respectul pierdut si / sau din increderea ce v-a fost retrasa in acesti 2 ani si jumatate de conflicte.
Nu uitati ca cel ce a rostit „daca voi nu ma vreti, eu va vreau” a sfarsit tragic.
Faceti pasul inapoi, daca e cazul, blocajul actual nu e de folos nici unui „presedinte”, nici, mai ales, partidului; deblocati partidul, organizati alegeri uninominale (avand grija sa fie statutare si legale) si asumati-va cu demnitate si onoare rolul de invingator sau de invins. Apoi participati la reconstructia PNTCD, in mod neconditionat, asa cum sunt dispusi sa faca (cei mai) multi membri de rand. Iar daca va fi cazul, iesiti pe usa din fata, cu demnitate, cu capul sus, inainte de a fi dati afara pe usa din dos de poporul taranist, inainte ca acesta sa strige „capul lui Motoc vrem!”
Om fi noi, taranistii de rand, prosti (dar multi), insa nu e nevoie de multa minte pentru a intelege ca, daca actuala stare de lucruri nu se amelioreaza curand, nu vom mai fi deloc...
Stimati domni, aveti o responsabilitate in fata istoriei, pe care trebuie sa o indepliniti cu onoare: "sa nu lasati Partidul sa moara". Urmati acest deziderat. Este al tuturor taranistilor.

Cu respect si speranta (inca),
Cristina Andrei – membra a PNTCD din 1992

[polldaddy rating="4007675"]

13 comentarii:

  1. DEJA PNTCD ESTE TERMINAT DE CIORBEA SARBU CIUHANDRU CIUVICA SI ACOLITII LOR DIN PARTIDELE COMUNISTE-PNL PSD PDL CREATE DE TATUCUL ILICI ILIESCU--NU VA LASATI PANA NU TERMINATI DEFINITIV PNTCD

    RăspundețiȘtergere
  2. Domnule Vlad, aproape ca nu ma mai intereseaza cine a distrus PNTCD, ma intereseaza cine il va salva... Daca se mai poate salva ceva...
    Va doresc o zi buna

    RăspundețiȘtergere
  3. numai cu lideri noi se mai poate salva pntcd ------actualii lideri sunt depasiti total de peste 10 de realitate ei traesc in alta lume ani ,, tot ingroapa acest partid --taranistii de rand nu vor mai venii niciodata langa acesti gropari la ordin --ce sa fie de facut cu acesti slugoi procomunisti privitii la tv pe ciorbea ciuvica sarbu si cuhandru si nu veti mai vota pe viata cu pntcd succes pntcd mult succes

    RăspundețiȘtergere
  4. Doamna Alexandra,
    V-am aprobat comentariul din spirit de transparenţă, dar vă rog mult, când / dacă mai interveniţi cu comentarii în blogul meu, să acordaţi mai multă atenţie ortografiei, punctuaţiei, gramaticii limbii române.
    De asemenea, vă rog - pe dumneavoastră şi pe toţi comentatorii ulteriori - să păstraţi limitele unui limbaj decent. În toate intervenţiile şi demersurile mele - pe internet sau în viaţa de zi cu zi - militez pentru libertatea opiniei şi pentru schimbul de idei constructiv, pentru dispute şi polemici într-un ton civilizat. Limba română este deosebit de expresivă, să profităm de ea în sensul bun şi să îi exploatăm resursele pentru a ne exprima nemulţumirile sau pentru a ataca IDEI, nu persoane (cel puţin aici, pe blog), într-un limbaj decent.
    Cât priveşte fondul mesajului dvs., sunt de acord că ne trebuie lideri noi, că actualii lideri sunt cam depăşiţi de realitate, că sunt unii care îngroapă partidul - cu sau fără voie. Nu cred că a existat preocupare pentru formarea unor alţi lideri. Şi ne trebuie oameni TINERI cu care să "ieşim în faţă".
    Deocamdată însă trebuie să punem presiune pe cei existenţi, recte pe cei 3 preşedinţi, pentru a remedia cumva situaţia dezastruoasă a partidului. Şi să sperăm că în viitorul apropiat vor fi promovate figuri noi care să ne reprezinte.
    În speranţa că îmi veţi lua în considerare rugămintea iniţială din acest mesaj, vă mulţumesc în avans şi vă mai aştept, să discutăm pe idei, fără ură şi părtinire.
    Numai bine

    RăspundețiȘtergere
  5. cris te respect cum respect toti taranistii dar voi entelectualii astia cu cate 3 facultati si la stefan gheorghiu a ti distrus partidul asta ,maoiritatea voturilor le dau oamenii de rand ca mine peste 30%din cetatenii aceastei tara nu stiu sa scrie sa citeasca si voteaza cu degetul --tu ca entelectual ar trebui sa inveti oamenii sa scrie si sa citeasca -eu am terminat un liceu si nu ma dau pe 100 d alde voi entelectuali -cat despre partidul de care voi fi atasata pana la adanci batraneti niciodata nu voi vota cu acesti falsi taranisti care se vor presedinti -nu voi vota cu nimeni si ca mine sunt cei mai multi --astia care se baga singuri in seama numarati pe degete pt mine nu exista --nu uitati noi tasranisti nu avem voe sa facem compromisuri nu ne lasa cei peste 200000 de martiri ucisi cu bestialitate de parintii si bunicii beizardelelor actuali ---[.....]

    RăspundețiȘtergere
  6. de acord cu alexandra numai cu lideri noi adevarali luptatori anticomunisti se mai poate salva acest partid de care sunt apropiat --mai incet cu gramatica sunteti penibili asa vreti sa apropiati cetatenii de partid

    RăspundețiȘtergere
  7. Dragă Alexandra,
    În virtutea dreptului la replică (deşi cu greu poate fi considerat astfel mesajul tău izvorât, se pare, doar din frustrare) am aprobat cel de-al doilea comentariu al tău, dar l-am moderat, întrucât nu ai avut bunăvoinţa de a da curs rugăminţii mele de încadrare într-un ton civilizat. Şi am evidenţiat pe textul tău greşelile de limbă cu litere cursive. Poate le iei în vedere şi le corectezi pe viitor (sincer, mă întreb cum ai trecut de examinările la limba română, că zici că ai terminat liceul. NU se vede!). Întâmplător, te pot ajuta cu meditaţii la limba română - a propos de menirea intelectualilor. Pentru tine fac o reducere.
    În fine, a greşi e omeneşte, şi cu greu mai înveţi cal bătrân în buiestru, nu? În cazul de faţă, dacă ai terminat liceul şi nu stăpâneşti limba maternă la un nivel acceptabil, slabe şanse ca acest lucru să se întâmple de acum înainte...
    Dar să lăsăm problemele de limbă deoparte, căci, vorba cântecului: "las-o, bă, că merge aşa"...
    Mesajul tău este de fapt o reacţie destul de necontrolată la nişte observaţii de bun-simţ pe care ţi le-am făcut. Pentru cultura ta generală: nu am absolvit Ştefan Gheorghiu şi te rog să te abţii de la afirmaţii calomniatoare.
    Repet rugămintea din primul meu răspuns: dacă vrei cu adevărat să discutăm, nu să facem risipă de venin, hai să discutăm PE IDEI, fără ură şi părtinire.
    Îţi doresc mai mult echilibru pe viitor şi te anunţ de acum că data viitoare nu voi mai face rabat şi nu voi mai aproba comentariile tale, dacă acestea continuă pe tonul înverşunat pe care îl adopţi (şi în mod nejustificat, ceea ce este destul de grav: eu ţi-am atras atenţia în mod civilizat asupra unor aspecte iritante din mesajul tău, tu te-ai grăbit să ataci; AŞA consideri tu de cuviinţă să porţi un dialog? Mă rog, asta DACĂ intenţia ta este de a purta un dialog, nu de a-ţi defula încărcătura negativă pe Internet) .
    Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
  8. Dragă Teddy,
    NU am s-o las niciodată "mai încet cu gramatica" şi am să pledez toată viaţa pentru respectarea limbii materne. Semianalfabetismul se propagă vertiginos la toate nivelurile şi NU am să încurajez niciodată acest fenomen. Ba dimpotrivă, voi lupta împotriva lui cât şi cum îmi va sta în putinţă. Dacă tu crezi că un minimum de respect pentru limba maternă + un minimum de bun-simţ (asupra cărora insist în toate demersurile mele) = penibil = "îndepărtarea cetăţenilor de partid", înseamnă că situaţia e mult mai gravă decât mi-o imaginam eu... Va să zică: pentru a avea priză la electorat mergem pe modelul "almanahe" şi "succesuri"? Sau cum?
    Cât priveşte necesitatea unor noi lideri, susţin această idee, am mai spus-o.
    Sper că nu te-am îndepărtat din rândul potenţialilor alegători şi îţi doresc o zi frumoasă :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Foarte bine o sa faci, Marian! ;) Scuze pentru raspunsul tarziu, probleme tehnice ma indeparteaza uneori de internet

    RăspundețiȘtergere
  10. Este usor de observat ca in actualul PNTCD exista o tendinta de marginalizare a membrilor mai vechi si o plasare a lor in linia a 2 a chiar a 3 a.

    RăspundețiȘtergere
  11. [...] Ei bine, noi suntem parte din VOI, voi membrii de rând ai PNȚCD, care asistați de ani de zile, fără putere de decizie și acțiune, la destrămarea partidului de către cei mari, voi, cei cărora vi se pune pumnul în gură chiar înainte de a deschide gura, cei cărora vi se ucide în fașă orice inițiativă, oricât de mică, menită a schimba ceva în bine și a da partidului o gură de aer, întru supraviețuire. Suntem acea parte din voi care am decis să nu mai tăcem, să căpătăm o voce, să ne manifestăm public. Să acționăm, fiecare după puterile noastre, pentru demascarea și înlăturarea imposturii din partid și reconstruirea acestuia din temelii, de jos în sus, căci, după cum bine se vede, de sus în jos toate încercările au eșuat lamentabil, generând cine mai .... [...]

    RăspundețiȘtergere
  12. Dr.George Calalb6 martie 2013 la 07:13

    PNTCD n-a fost distrus de nimeni.S-a distrus singur.Cu asa conduceri . . . . . .

    RăspundețiȘtergere